Despre normalitate si interactiunea cu autoritatile


Pana acum am povestit pe aici despre bebe, despre sentimentele noastre. Azi este oarecum despre altceva. În primul rând este despre așteptările mele în relația cu Statul din perspectiva de părinte.

Parerea generală este că e chinul de pe lume să faci orice cu Statul, ca te trimit in 100 de locuri, ca îți mai cer adeverințe, chitanțe, de toate.

Bebelina s-a născut în Sectorul 1, iar noi avem domiciliul din buletin în sectorul 4, acestea fiind autoritățile cu care am interacționat acum. Si a fost normal. Si mi se pare anormal ca a fost totul normal.

Am fost să declar copilul a treia zi, fiindcă în a doua am ajuns prea târziu la maternitate ca sa îmi dea certificatul constatator. Am scos certificatul constatator si tanti de la maternitate imi recomanda sa ma duc a doua zi dimineața ca e coada, sa nu stau aiurea la rând și să îmi zică „gata, restul veniți mâine”. Dar nu am ascultat-o. Am ajuns la sediul de langa Arcul de Triumf, unde se declară nașterile, cu o oră înainte de închidere. In fata mea încă vreo 10-15 tătici. Dura maxim 2 minute declararea nașterii, așa că am terminat super repede ținând cont de coada care era. În plus, până și paznicul de la poarta a fost ok, am intrat cu mașina în curtea Stării Civile, am explicat că mă duc să declar copilul și nu a comentat nimic.

La Sectorul 1, la aceeași instituție, am avut niște experiențe super urate pe la cozi la eliberarea unui certificat de naștere în urma dobândirii cetățeniei. Și tot la Sectorul 1, pentru transcrierea unui certificat de căsătorie eliberat în Republica Moldova. După ce se modernizară și făceau programări online, mă invitau după un an pentru transcriere. Noroc că am reușit să o rezolv intr-o lună: mi-am schimbat buletinul în Sectoru 4. Mi-am preschimbat la Sectorul 4  certificatul de căsătorie și gata. E drept, toate astea au fost acum 4-5 ani.

Tot în primele zile de după naștere, am fost să depun actele pentru alocația de stat pentru cresterea copilului, de data asta la Sectorul 4. Nu tu coadă interminabilă, nu tu funcționari morocănoși. În 10 minute am completat și depus actele, iar după două luni, în jurul datei de 16, au și intrat banii.

Azi, Ana a fost să depună actele pentru concediul de îngrijire a copilului. Nici acum nu a durat mai mult de 5 minute. De data asta a avut o persoană în fața dar ea avea dosarul gata de acasă. Luat dosarul de catre functionar, verificat, înregistrat, iar din februarie așteptăm sa intre indemnizaţie pentru creşterea copilului.

Poate că oamenii ăștia au ei un alt „vibe” decât alți funcționari fiindcă lucrează cu părinți și copii. Poate am nimerit noi în nişte zile mai bune. Cert este că e a treia oară în ultima vreme când interacționez cu autoritățile și e normal. Nu îmi vine nici să mă împușc, nici să îi strâng de gât pe cei de la ghișeu.

Îmi vine acum în minte tărăboiul de la taxe locale când în primăvară am fost să plătesc impozitul. Poate funcționarii nu sunt chiar atât de răi pe cât îi credem și poate de multe ori e și vina celor care au fost cu 5 minute înaintea noastră că funcționarul uita să zâmbeaindemnizaţie creştere copil că și că iți vorbește cu scârbă. În toate cele 3 cazuri recente, întâi am zâmbit și apoi am vorbit. Eram parinţi, eram mândi şi bucuroşi. La taxe locale întâi am stat la coadă până mi-a pierit zâmbetul și apoi am ajuns la ghișeu. Și toată lumea era nervoasă. Functionarii, oamenii din faţă de la coadă, oamenii de după…

E ciudat sa para anormala normalitatea si asta chiar nu e deloc normal. Şi de cele mai multe ori când ceva e cum trebuie trecem cu vederea. Vedem doar ce e rau, ce nu ne place, dar uitam sa remarcam oamenii care îşi fac treaba bine şi care ne fac viaţa sa fie cum ar trebui.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *